Manca-l-ar mama de rasfatel

Tocmai canta la radio o melodie care-mi aminteste din nou de copilarie. O stiu de cand eram mica, dar se pierduse pe undeva uitata intr-un sertar impreuna cu alte amintiri, pe care le readuce la viata minunea mea mica. E adevarat ca un copil te face sa traiesti altfel, te face sa te intorci in timp si cate-o data chiar simt ca am dat in mintea copiilor :))
Insa cantecelul asta chiar se pliaza foarte bine pe relatia mea cu Ema, pentru ca desi nu-mi propun sa o rasfat, de cele mai multe ori cand o cert fie imi trage un zambet strengaresc fie pune cel mai scump botic din lume si ma indupleca pe loc....asa ca nu-mi mai ramane decat sa-i cânt:

Avea tanti Marioara, avea un baiat;
Mititel cu ochi albastri, par carliontat.
Si mai toata ziulica, el mereu cerea
Mama l-auzea indata si asa-i canta..

R: Manca-l-ar mama de baietel,
Manca-l-ar mama de rasfatel,
Cum sa ma-ndur eu sa dau in el
Pai nu vedeti cat e de mititel?

Cand se aseza la masa nimic nu-i placea...
Doar gusta un pic din ciorba, nasul si-l stramba..
Prajituri si ciocolata el mereu cerea
Mama l-auzea indata si asa-i canta...

Cand juca-n sufragerie fotbal pe parchet,
Dintr-un sut a facut tandari geamul la bufet…

Cristaluri si portelanuri el mereu spargea
Mama l-auzea indata si asa-i canta...

Ce-i drept la noi se impune o mica modificare....si deci cantecelul ar veni cam asa :D

Manca-u-ar mama de papusica,

Manca-u-ar mama de rasfatica,

Cum sa ma-ndur eu sa-i dau bataica,

Pai nu vedeti cat e de mititica?