Pot sa declar cu mandrie ca am o saptamana de mers la serviciu, si deja incepem amandoua sa ne obisnuim cu situatia. Mi-e greu, nu pot nega, sa stau atatea ore fara ea, insa asta e situatia, si, mai devreme sau mai tarziu, inevitibilul tot trebuia sa se produca. Ema deja s-a adaptat super bine, papa, face nanita, se joaca frumos si cand ajung de la serviciu mergem acasa, ne jucam, de cele mai multe ori mergem si la plimbare cu tati, cu masina sau mergem la uta-uta, lucrurile intrau incet-incet pe fagasul normalitatii...pana astazi, cand am primit o noua bomba...bona trebuie sa plece 18 zile la tratament cu fetita ei, stiam ca trebuie sa primeasca biletele dar nu ne asteptam ca va fi atat de curand. De bine ce se invatase sarmana cu un program trebuie s-o dam iarasi peste cap. Bica de la Piatra are servici, bica de la Trusesti o are pe bunica cea batrana... dupa indelungi framantari si dezbateri s-a rezolvat oarecum problema...o duc pe bunica la tara la ea acasa si bica sa vina sa stea cu fata...desi nici asta nu e o solutie perfecta fiindca bicu ramane singur...insa nici varianta de a lasa fata la tara de luni pana sambata nu o pot accepta...ma topesc de dorul ei 8-9 ore la serviciu si nu stiu cum sa ajung mai repede acasa s-o vad, cum as putea s-o las o saptamana.
In fine, sa speram ca totul va fi bine, Ema se va acomoda cu Bica, Bicu se va descurca singurel si stam acu' si ne intrebam...oare saptamana viitoare, asa pe final, ce vesti mai primim, ce se va mai intampla?
