duminică, 22 noiembrie 2015

Locuri de vis...oameni dragi

     Multe amintiri frumoase, poate chiar cele mai frumoase din copilaria mea ma leaga de acest loc, de acest om, si-mi pare rau ca viata asta nebuna, mereu in viteza, mereu pe fuga, mereu in cautare de mai bine ma indeparteaza cu fiecare moment ce trece de casa bunicii, de glasul ei, de gustul mancarii pe care nu l-am mai intalnit in alta parte. Mi-e dor de bunica mea si desi incercam, pe cat posibil sa trecem sa o vedem de cate ori ajungem in Piatra Neamt tot nu e suficient.
      Ma uit la ea si parca pare neschimbata fata de amintirile mele...si totusi nu e...e batrana, si cate-odata vorbesc cu ea la telefon si nu ma recunoaste si-mi vine sa plang, fiindca stiu ca nimeni nu traieste vesnic insa mi-as dori sa fie asa. Alta data e atat de lucida, recunoaste si fetele, si le aminteste, ma intreaba de ele, imi vorbeste despre Alin si ma gandesc ca poate totusi nu a trecut asa de mult timp, poate e bine, e sanatoasa si o sa o revad in curand cand vom merge pe acasa.


      Curtea asta are atatea amintiri, si a fost mereu asa...verde, cu iarba presarata de bumbisori si papadie pe care le culegeam si le vindeam la magazin sau le faceam mancare cu noroi. Casa asta parca a avut intotdeauna aceeasi culoare...si gardul e neschimbat....am in album o fotografie de cand eram eu de varsta Emei si totul e neschimbat.....Poate nu chiar totul...s-au mai inaltat cateva garduri si cateva etaje de jur imprejur.
    

  Eu nu mi-o amintesc cu baston....nu vreau sa mi-o amintesc asa....dar fusta, ploverul si vesta parca le-a avut dintotdeauna. La fel si parul alb si zambetul de pe buze, si caldura cu care ne primeste de fiecare data in bucatarie pe pat sau pe scaunelul de langa soba.
      Strada e mereu pustie acum, nu plina de copii si de flori desenate pe asfalt ca sa jucam florile sau culorile, cu aceleasi borduri, pe care stateam ore in sir in fund si ne jucam de-a cine stie ce.....pana raceam si trebuia sa-mi puna mama la spate caramizi infierbantate in rola. Am colindat toate strazile si aleile acestea de mii de ori si acum mi se par atat de straine.


     Gradinita cu flori e la locul ei, unde a fost mereu, si, parca cu aceleasi flori. Lipseste ciresul urias de langa bucataria de vara in care ma cataram fara frica (acum mi-e frica sa ma urc si pe scara sa culeg doua cirese).


     Parca am fi noi...cand eram copii si ieseam fara frica in drum, impreuna cu verisorii, cu vecinii. Ei sunt mici dar sper sa aiba la randul lor cel putin la fel de multe amintiri frumoase, in acelasi loc, sau in altele, cu aceiasi oameni, sau cu altii, care sa le fie lor dragi, care sa le ramana intipariti in minte si in inima.
     Florile acestea nu-s de acolo.....nu-s din amintirile mele, ele au fost puse mult mai tarziu....dar bucataria de vara mi-o amintesc perfect, cu plita pe care facea sau ne incalzea mancare, cu un dulap vechi de bucatarie vopsit bleo sau un vernil deschis, pe care-l foloseam pe post de masa, cu o lada de lemn pe care ne cuibaream si in care tinea bunica presuri, cu niste etajere pe pereti de care stateau atarnate diverse ibtice si craticioare, canite, pahare, capace. Imi amintesc niste pahare groase de sticla..cred ca de la mustar...erau albe si un verde inchis, n-am mai vazut asemenea pahare...dar bunica inca mai are....cel putin unul. 



     Cerdacul in care ne-am jucat veri de-a randul, in care ne fugaream, deschideam usile si ne certa. Usa asta era mereu incuiata....cred ca asa e si acum, nu am verificat demult. Imi amintesc ca ne furisam acolo ca sa cotrobaim prin dulapuri si sertare. In camera aia e biblioteca, erau multe carti....dar mi-e rusine sa spun ca nu cred ca am citit macar un sfert din ele. Atunci eram prea ocupata.....sa ma joc....acum sunt prea ocupata......sa le ofer lor posibilitatea sa se joace.
     Ei sunt noua generatie.....Ei sunt viitorul, acum traim prin ei.








     Iar pe ea, pe bunica mea, mi-e frica ca am s-o uit......ca mi se va sterge din minte si chipul ei asa cum s-a sters cel al bunicului meu. Multa vreme nu l-am putut vedea cand am inchis ochii, acum cred ca memoria mea il reconstituie dupa o fotografie veche, alb negru pe care mi-o amintesc dintotdeauna pusa intre sticlele de la bufetul din bucatarie, dar nu mi-l amintesc pe el, vocea lui, statura, chipul.... De aceea  ei ii fac mereu fotografii, si ma tot uit la ele, ca sa mi-o pot aminti. Mi-e foarte dor de ea si de-abia astept sa merg sa o vad, data viitoare cand merg la Piatra. 



 post signature

joi, 19 noiembrie 2015

Invatam sa daruim.....pentru a aduce unor copilasi un mic zambet

     Astazi am participat alaturi de colegii de clasa ai Emei la o activitatea foarte frumoasa. Clasa IC Step By Step de la Scoala nr 12 Botosani a marcat Săptămâna Educaţiei Globale printr-o vizita la Gradinita Girotondo din Botosani. Deoarece tema este “Egalitatea trebuie să fie reală”, copiii au daruit prichindeilor de la gradinita cate o jucarioara, fructe si dulciuri, pe care au ales ei sa le doneze. Ema a fost foarte incantata de idée si s-a bucurat sa daruiasca altor copii din jucariile cu care nu se mai joaca. Le-a ales personal si le-a pus in punguta si m-am bucurat sa vad ca nu a ales jucarii stricate sau de bebelus cu care oricum nu se mai poate juca, ci jucarii in stare foarte buna si plusuri care au fost nu demult printre preferatele ei.










 post signature

duminică, 15 noiembrie 2015

Plantam pomi fructiferi

     Printesele mele au fost in acest week-end tarancute, tarancute cu bujori in obrajori.......si fiindca bunicii le asteapta cu nerabdare, le-au pregatit o activitatea foarte frumoasa si educativa: au plantat in gradina pomi fructiferi. Ema a sapat groapa, a pus apa si a pregatit locul, a pus copaceii si a astupat cu pamant. Astept cu nerabdare sa mananc fructe din pomisorii plantati ieri :)








 post signature

luni, 9 noiembrie 2015

Papam branzica

  

     Cred ca nu mai e un secret pentru nimeni faptul ca ne plac campaniile de testare marca Buzzstore 
    De aceasta data am primit spre testare noile sortimente de branzica tartinabila de la Hochland : Natur, cu rosii si cu spanac. Noi de fel nu prea cumparam branza tartinabile fiindca nu prea mi se pare ceva natural, insa #tartino a tinut sa ma contrazica. Este 100% natural (cu exceptia unui corector de aciditate :D), si este foarte buna. Lorena in special s-a indragostit de varianta natur...insa cand s-a terminat a papat si cu spanac. Mie personal imi place mai mult cea cu spanac si la fel si lui tati. Ceea ce nu-mi place este ca tuburile sunt micute si fetelor le e greu sa isi faca singure tartinute. Ema mi-a spus: "Mami...la reclama iesea mai usor branza din tub". 
     Cert este ca si cel mai mofturos membru al familiei a apreciat branzica tartino asa ca pe noi Hochland ne-a castigat de clienti in principal pentru varianta tartino natur, fiindca mai nou Lorena care "nu papa canita" papa "doal blanzica"
     E interesanta si forma in care iese branza din tub spaghete, trifoi si steluta ceea ce ii incanta mai ales pe copii, si unde avem copii fericiti si parintii sunt fericiti.

 post signature

Avem pisicuta


     E tare dragalasa, o cheama Maia (Ema i-a ales numele) si e noua membra a familiei.





post signature
Ticker Nou Nascuti
Ticker Nou Nascuti
 

Printesei mele cu drag Published @ 2015 by AlinaS produse de papetarie personalizate