Lorena creste si, de cand e Ema la tara s-a cam alintat. Sta doar in brate si cum o pun jos incepe sa planga, sta pe pat dar doar daca sunt langa ea si stam de vorba. Daca cumva am iesit din camera pana ma intorc o gasesc cu lacrimi de crocodil pana la brau, rar se intampla sa stea cumintica sa ma astepte de obicei ma striga de doua ori "ai, aiii" dupa care daca nu apar se pune pe plans de nu o mai poti opri...asa tare, cu suspine de ti-e mai mare mila. O doare burticuta si atata se mai screme si plange iar eu nu prea pot face altceva sa-i alin durerea decat s-o strang in brate si sa stau langa ea sa doarma cu capul pe tzitzi (tre sa-l rog pe tati sa-i faca o pozica). Isi sustine capusorul destul de bine desi nu prea o las si se impinge sa se ridice in picioare, papa bine si scuipa suzeta de parca mi-ar zice "ce-mi dai mie plastic cand eu am tzitzi bun?", scuipa siropelele de colici si am incercat sa-i dau ceai intr-o seara si nu a vrut deloc asa ca nu mai incerc. Mi-e dor de Ema insa cred ca avea si Lorena nevoie de timpul asta sa o aiba pe mami doar pentru ea si doar la dispozitia ei. Ema o iubeste de-o sufoca o trezeste ca-i place cum plange, ii suceste capusorul sa se uite la ea, o pupa pe toate partile si cand se plictiseste imi spune "mami Lorena ma impinge", sau "Lorena ma trage tare de par" dupa care urmeaza inevitabil: "ceart-o!, spune-i...de ce o lovesti pe fetita mea, ca Ema e fetita mea" si mami face pe papagalul vorbitor. Emei ii place de mami in rol de papagal vorbitor fiinca de foarte multe ori spune "mami spune-i lu' Lorena ca Ema face nu stiu ce...(se spala, se joaca, coloreaza, etc.)"
