Te-ai intrupat din stele,
din pulbere, din vint,
din gindurile mele,
din apa, din pamint
si din iubirea noastra
clocotitoare, vie ...
Ai inflorit, albastra,
gingasa bucurie.
Aluneci ca o raza
de soare jucaus,
esti apa dintr-o raza,
esti pumnul meu, caus,
din care, insetat,
sorb viata-adevarata
si bucurie multa,
si lacrima curata,
si muntele, si-oceanul,
si cerul instelat ...
Prin tine-ntind o mina
spre-nalt, spre infinit,
iar tu te legi prin mine
de cei care-au murit.
Prin tine devin vesnic
si capat sens si tel,
prin tine sunt puternic,
sint piatra, sint otel
si, datorita tie,
fetita mea cea mica,
de-acuma lui taticu'
de moarte nu-i e frica!
O poezie superba pe care am citit-o de curand pe un forum pentru parinti
si mi-a placut la nebunie, asa ca nu puteam sa nu o pastrez sa ne-o
amintim peste ani cand vom reciti acest jurnal, sau cand il vor citi
fetele, si sper sa le placa si lor.
