miercuri, 28 octombrie 2009

Amintiri

Am inceput sa scriu acest Blog cand Ema era mica, mica (de parca acum la 1 an si 3 luni e enorma, dar na...pentru mine acum e mareee :P) insa abea acum, cand foarte multe mamici imi cer sa le fac carticele in care amintesc evenimentele notabile din primul an de viata al puilor lor imi dau seama ce inseamna acest jurnal. Tot citind diverse texte in carticelele puilor am inceput sa citesc si eu din urma si sa-mi dau seama ca am uitat multe lucruri importante. Noroc cu tehnologia care ne permite sa ne uitam in urma in timp si sa ne aducem aminte cu placere de momentele trecute. Asa ca am concluzionat ca memoria de parinte este destul de scurta. Tii minte etapele mari in general, tii minte evenimente notabile precum prima cazatura de marginea patului, cand si-a facut o vanataie de mai mare frumusetea, cum se uita uimita la primul bradut plin de globuri si beculete, cum a inceput sa mearga si cum se trantea cu fundul de pamant cand nu-i convenea ceva, dar uiti anumite sunete-cuvinte pe care le scotea, uiti ca era mai grasuta sau mai slabuta, cum ii statea parul, cum mirosea a lapte, cum plangea sau cum dormea. Asa ca nu e de mirare ca majoritatea parintilor atunci cand ajung sa aiba copii mari, spun ca ei au fost cuminti cand au fost mici, sau ca au fost rai si obraznici (vezi cum povesteste tata cum adormea el leganandu-ma pe picioare si eu n-aveam nici un gand, ca l-au strigat vecinii cand pleca la serviciu sa-i spuna ca fata lui mica, adica eu, era in varful casei pe consola, sau cum bateam cu Catalin cuie in mozaicul de pe scarile din fata casei, sau ca eram mereu pe garduri si-n copaci si am rupt o plasa de ochelari).
Memoria selectiva isi face datoria si poate ca este mai bine asa, pentru ca altfel mi-as aminti cum mi-a fost cumplit de rau in primele 4 luni de sarcina, si nu doar prima privire aruncata catre puiul de om abea nascut, tot murdar, si paros care plangea si dadea din manute si piciorute si care-mi prea inca de pe atunci cel mai frumos lucru de pe pamant.
Asa ca nu ne ramane de facut decat sa o pozam si sa o filmam cat mai mult pe Ema, ca sa avem la ce ne uita plangand atunci cand ea va zbura din cuib si noi ca doi mosneguti vom dori sa ne amintim cum era cand era mititica. Ca doar de asta a cumparat tati si camera video, si camera foto si mami nu mai lasa camera din mana de cate ori o vede pe Ema plina de mancare pe la gurita, sau jucandu-se cu o jucarie noua, sau calarindu-l pe tati.
 

Printesei mele cu drag Published @ 2015 by AlinaS produse de papetarie personalizate