De vreo saptamana minunea mea mica a inceput sa faca frecvent nste crizute de alintatura (cand vrea ceva anume si nu-i dau sau n-o las sa faca ce vrea se arcuieste, se incovoaie, se trage, se tranteste si se taraie pe jos, tipa cat o tin plamanii, etc) crizute pe care eu le-am asociat cu faptul ca fiind bolnavioara saptamana trecuta am cam lasat-o in banii ei. Insa frunzarind pe forum, in cautarea unei metode de a gestiona aceste crize am gasit un articol foarte interesant, care m-a facut sa inteleg ca aceste crizute nu au de fapt legatura cu alintatura...ci cu faptul ca fetita mea creste, este un omulet care ar vrea sa poata face orice, iar neputinta, sau de cele mai multe ori, interdictiile puse de noi, parintii, ii induc aceasta stare de nervi si de frustrare. Asa ca imi propun ca de astazi sa fiu mai calma cu ea si sa incerc sa-mi inteleg puiul, sa-i fiu prieten nu stapan...si fiindca recunosc ca am memorie scurta am sa copii si articolul ca sa-l citesc si sa-mi amintesc ce-am promis, de cate ori dau cu ochii de el...si de ce nu, poate ajuta si pe alti parinti care obisnuiesc sa mai citeasca nazdravaniile Emilicii.
"Copilul este un Gulliver in tara uriasilor. El este micut si nu ajunge sa deschida usa, sau sa aprinda lumina, nu poate sa deschida frigiderul sau sa iasa pe balcon. Uneori nu il lasam noi sa faca anumite lucruri (pe care le consideram nepotrivite sau periculoase), asa ca micutul incepe sa se frustreze. El vrea sa faca tot ce fac si adultii, dar pentru ca nu poate, se enerveaza. Este perioada frustrarilor copilasului, crizelor si nemultumirilor, care se transforma in frustrari ale parintilor. Cred ca una dintre erori pe care noi parintii le facem este aceea de a-l trata pe copilas ca pe un adult. Chiar daca juniorul reuseste sa faca foarte multe lucruri, recunoaste culori si animale, stie sa spuna ce varsta are, el totusi este un copilas. Iar noi totusi ii vorbim ca unui adult si suntem nedumeriti de ce el nu intelege. El nu are inca sentimentul proprietatii si al imprumutului. El stie ca daca vrea acum o jucarie, se va duce si o va smulge din bratele unui alt copil din parculet. Sau la fel de bine i se poate intampla ca jucaria lui sa fie luata, si atunci: tine-te bine, ca urmeaza scandalul. Gulliver are o scuza sa se enerveze si sa protesteze, pentru ca el este in tara uriasilor. Dar uriasii nu au nici un motiv sa agraveze situatia si sa contribuie si ei la scandal, transformand totul intr-o frustrare generala.
In viziunea mea, solutia este calm si multa empatie. Nu e usor sa fii un Gulliver si sa incerci sa intelegi cum functioneaza lucrurile in lumea uriasilor. Invatamintele cele mai importante pot fi dureroase si greu de acceptat. Si noi, adultii, ne enervam atunci cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi. Iar copilasii se enerveaza pentru ca ei nu stiu regulile din lumea uriasilor si nu inteleg de ce lucrurile nu merg asa cum vor ei. De multe ori si presiunea sociala ne indeamna sa nu fim calmi, atunci cand la coada de la supermarket sunt cateva perechi de ochi care se uita la tine ca la un parinte denaturat, si citesti in privirea lor faptul ca nu esti in stare sa iti stapanesti copilul. Parintii trebuie sa ignore aceste priviri “atotstiutoare” si sa se concentreze pe nevoile copilasului. Sa ramana calmi, mamica sa faca front comun cu taticul si sa il ajute pe micut sa depaseasca momentele de furie."
P.S. Sper sa si reusec fiindca s-a cam terminat butoiul cu calm si rabdare...dar poate gasesc undeva sa-mi mai cumpar
![]()
"Copilul este un Gulliver in tara uriasilor. El este micut si nu ajunge sa deschida usa, sau sa aprinda lumina, nu poate sa deschida frigiderul sau sa iasa pe balcon. Uneori nu il lasam noi sa faca anumite lucruri (pe care le consideram nepotrivite sau periculoase), asa ca micutul incepe sa se frustreze. El vrea sa faca tot ce fac si adultii, dar pentru ca nu poate, se enerveaza. Este perioada frustrarilor copilasului, crizelor si nemultumirilor, care se transforma in frustrari ale parintilor. Cred ca una dintre erori pe care noi parintii le facem este aceea de a-l trata pe copilas ca pe un adult. Chiar daca juniorul reuseste sa faca foarte multe lucruri, recunoaste culori si animale, stie sa spuna ce varsta are, el totusi este un copilas. Iar noi totusi ii vorbim ca unui adult si suntem nedumeriti de ce el nu intelege. El nu are inca sentimentul proprietatii si al imprumutului. El stie ca daca vrea acum o jucarie, se va duce si o va smulge din bratele unui alt copil din parculet. Sau la fel de bine i se poate intampla ca jucaria lui sa fie luata, si atunci: tine-te bine, ca urmeaza scandalul. Gulliver are o scuza sa se enerveze si sa protesteze, pentru ca el este in tara uriasilor. Dar uriasii nu au nici un motiv sa agraveze situatia si sa contribuie si ei la scandal, transformand totul intr-o frustrare generala.
In viziunea mea, solutia este calm si multa empatie. Nu e usor sa fii un Gulliver si sa incerci sa intelegi cum functioneaza lucrurile in lumea uriasilor. Invatamintele cele mai importante pot fi dureroase si greu de acceptat. Si noi, adultii, ne enervam atunci cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi. Iar copilasii se enerveaza pentru ca ei nu stiu regulile din lumea uriasilor si nu inteleg de ce lucrurile nu merg asa cum vor ei. De multe ori si presiunea sociala ne indeamna sa nu fim calmi, atunci cand la coada de la supermarket sunt cateva perechi de ochi care se uita la tine ca la un parinte denaturat, si citesti in privirea lor faptul ca nu esti in stare sa iti stapanesti copilul. Parintii trebuie sa ignore aceste priviri “atotstiutoare” si sa se concentreze pe nevoile copilasului. Sa ramana calmi, mamica sa faca front comun cu taticul si sa il ajute pe micut sa depaseasca momentele de furie."
P.S. Sper sa si reusec fiindca s-a cam terminat butoiul cu calm si rabdare...dar poate gasesc undeva sa-mi mai cumpar
