Ema si tzitzi...asta cred ca e cea mai frumoasa prietenie pe care am vazut-o vreodata. Si totusi toata lumea imi spune ca e mare, ca a supt destul, ca trebuie s-o intarc...si intr-adevar sunt constienta de asta, insa de cate ori ma apropii de momentul cumplit al intarcarii ma apuca o jale... si sfarsesc prin a prelungi termenul...de data asta pana la primavara, sa treaca criza porcului nebun :)).
Tare ma gandesc ca momentul il voi depasi eu mult mai greu decat ea, fiindca mi-e atat de draga la san, s-o simt aproape de mine, e un sentiment unic, e ceva ce nu impartim decat noi doua, nimeni altcineva, poate sunt egoista, dar simt ca e momentul nostru de maxima apropiere, cand nu mai conteaza nimic in jur.
in week-end am fost putin pana la tara si cumnata-mea mi-a zis ca o colega de-a ei a intarcat fetita punand otet pe san...si ce mi-am zis hai sa incerc sa vad ce se intampla...si pun putin degetul inmuiat in otet pe san...nici n-a vrut sa se apropie....a simtit mirosl si s-a retras pe loc...m-am simtit cel mai rau om de pe pamant, mama denaturata...daca am de ce imi bat joc de ea...in masina si-a amintit iar, le-a mirosit pe amandoua si a observata ca una e inca buna...a pus gurita la supt si pe cealalta "stricata" o batea de zor cu manuta. Mi-a fost asa draga si asa mi-era de mila de ea.
Sper sa nu-mi para rau si sa sufere mai tare apoi daca mai astept...insa nu ma simt in stare s-o intarc si sa rup aceasta legatura dintre noi..
